Internet of Things (IoT) a revoluționat modul în care afacerile își desfășoară activitățile de zi cu zi. Impactul pe care acesta îl are asupra companiilor arată că tehnologiile au capacitatea să creeze noi oportunități care pot optimiza procesele organizaționale. Această tehnologie reușește să facă conexiunea între obiectele care ne înconjoară prin intermediul senzorilor, pentru a crește nivelul de productivitate și siguranța din companie. Senzorii IoT ajută afacerile să facă pasul către digitalizare prin abilitatea acestora de a colecta date în timp real de la diferite surse, pe care le analizează și transformă în informații vitale pentru managementul organizației.
Care sunt industriile care pot beneficia de pe urma senzorilor IoT?
Retail
Satisfacția clienților este unul dintre cei mai importanți factori care asigură performanța companiilor din retail. Noile cerințe din partea clienților i-au determinat pe comercianți să se adapteze tehnologiilor ce evoluează în mod constant, pentru a putea face față cererii din piață. Există multe tehnologii ce facilitează dezvoltarea retailerilor, dar una dintre cele mai folosite sunt senzorii IoT. Studiile arată că 70% dintre retaileri cred că integrarea senzorilor IoT în companiilor lor vor aduce beneficii importante.
Beneficii:
- Monitorizarea temperaturii, umidității și calității aerului
- Optimizarea inventarului & stocului
- Monitorizarea numărului de cumpărători
- Creșterea vânzărilor & customer experience
Producție
Companiile din producție sunt mereu la curent cu noile tehnologii care le pot menține competitive în piață. Inovația reprezintă un factor decizional cheie în momentul implementării unei soluții de eficientizare a proceselor de producție.
De-a lungul aniilor, majoritatea companiilor producătoare au înțeles importanța adaptării la cerințele pieței și au investit în senzori IoT. Aceste tehnologii oferă posibilitatea conturării unei strategii de creștere a nivelului de productivitate și, de asemenea, permit crearea unor KPI de producție ce vor scădea costurile și vor îmbunătăți randamentul echipamentelor, dar și productivitatea echipelor.
Beneficii:
- Monitorizarea procesului de producție în timp real
- Respectarea standardelor de calitate
- Realizarea mentenanței predictive
- Reducerea costurilor
Office
Senzorii IoT au transformat spațiile de birou în medii propice pentru dezvoltarea angajaților. Un birou inteligent care integrează tehnologii IoT reușește să creeze un mediu de lucru plăcut pentru angajați, crește nivelul de confort și se tarduce printr-o productivitate sporită.
Beneficii
- Control asupra condițiilor de muncă ( Temperatură, umiditate, lumină, calitatea aerului)
- Monitorizarea activității din birou
- Optimizarea costurilor
- Îmbunătățire protecția datelor
Concluzie
Piața senzorilor IoT este în continuă creștere iar companiile care integrează aceste tehnologii vor descoperi noi oportunități digitale de dezvoltare a business-ului. Beneficiile aduse de tehnologiile IoT sprijină managementul în luarea unor decizii informate, pe baza datelor colectate în timp real.